Cum să citești mai des

Problema timpului este deseori amintită ori de câte ori nu reușești să duci până la capăt un task sau te minunezi de câte lucruri face x sau y. Aici întră firește și timpul pentru citit. Așadar, dacă ești curios cum ai putea să citești mai des află că acest lucru ține atât de capacitatea ta de organizare și delegare a atribuțiunilor zilnice, cât și de inspirație.

Cu toate că ai fi tentat să spui că de inspirație ai avea nevoie când scrii, desenezi sau să faci orice altceva ce ține de partea creativă, la mine această formă de reverie are impact și când vine vorba de cărți.

Prin urmare, o să încerc să punctez tot ce mă ajută pe mine să mă dau jos de pe piedestalul ăla cu „Nu am timp, sunt o persoană foarte ocupata, frate” și mă face să mă uit numaidecât prin biblioteca personală după o nouă carte.

Cum să…carte

Serialele/animațiile cu geeks

Îmi plac foarte mult animațiile, iar prima care îmi vine în minte și are legătură cu cărțile este „Daria”. Daria Morgendorffer este un personaj celebru printre pasionații de MTV, sarcastică și un umor deștept pe care eu una îl ador. Deseori apare în animație cu câte o carte sau citind, pur și simplu, ceea ce mă super inspiră ca imediat după terminarea episodului să îmi termin carțile ascunse pe sub pat și pe care obișnuiam să le parcurg înainte de somn.

În plus, partea tare este că toate titlurile din animație există și-n realitate, motiv pentru care mi-am zis că trebuie să le citesc pe toate. Despre asta am scris și aici.

Un serial pe care l-am iubit pe când eram adolescentă și la care mă mai uit și azi cu același drag, deși stiu replicile aproape pe de rost, este Gilmore Girls. Cam ca orice puștoaică, mă identificam foarte bine cu Rory. Aveam cărți peste tot, scriam și tot ce visam era o carieră de succes ca reporter. Ce-i drept, cum am mai spus și în postarea asta, perspectivele mi s-au schimbat, dar de fiecare dată când văd un episod tot îmi vine să mă apuc în secunda doi de citit.

 Newsletterele

cum să citești mai des

Sunt abonată la câteva newslettere, atât de la librării online, cât și de la site-uri de cărți. Printre acestea o să le enumăr pe primele care îmi vin în minte și cărora nu le dau delete fără să citesc conținutul mai întâi. Așadar: Hyperliteratura, Books-Express, Okian, Bookblog. Nu știu dacă asta funcționează și pentru tine, însă ori de cîte ori citesc dspre o carte pe un site pentru care am o simpatie, îmi doresc să las totul baltă și să citesc.

Vlogurile

Nu prea citesc bloguri de cărți pentru că multe mi se par insipide sau mult prea diferite de stilul meu. Așa că atunci când vreau o recomandare de carte urmăresc Trei Idei pe Youtube sau pe fetele de la The Hearabouts. Deși ambele contenturi video sunt total opuse, au elemente care mie-mi plac: imaginea de calitate, prezentare catchy, cărți faine (fie că este vorba de romane, nuvele sau cultură generală).

Discuțiile cu prietenii

De cele mai multe ori când mă văd cu pritenii apropiați ajungem să discutăm despre cărți și ne facem recomandari între noi. Una dintre aceste persoane este Alexandra, PR-ul de la Hypera. Ea mereu îmi pune câte-o carte în brațe și chiar dacă suntem într-un bar și muzica e dată la maximum, tot scoate din geantă un volum și mă pune să citesc niște paragrafe care i-au plăcut.

Vizitele prin librării și anticariate

cum să citesști mai des

Odată ce poposești în locuri pline cu cărți nu ai cum să nu vrei să oprești timpul în loc, să cauți un loc liniștit și să te apuci de citit. Eu făceam asta frecvent când mergeam la Cărturești, în Constanța, și am continuat să fac asta și când m-am angajat în librărie (în pofida zvonurilor dubioase despre regulile destul de comuniste legate de cititul la locul de muncă).

Același lucru mi se întâmplă și când ajung prin anticariate sau dau peste standurile improvizate de pe lângă gurile de metrou sau stațiile de RATB.

Planificarea timpului pentru citit

cum sa citesti mai des

Eu sunt foarte bună la făcut liste, e chestia mea, cu siguranță. Însă nu mereu reușesc să duc la capăt tot ce îmi propun, mai ales că atunci când încep să scriu mă ambiționez să mut și munții.

De multe ori mi-am propus ca într-un an, o lună, o săptămână sau chiar o zi să citesc nu știu câte cărți. Recunosc că uneori a funcționat, dar de cele mai multe ori, nu. Așa că am renunțat la a-mi propune să citesc o carte sau să-mi aloc un anumit interval de timp pentru citit, pentru că nu reușesc decât să mă simt constrânsă, iar atunci când nu-mi iese cum am stabilit inițial, mă deprim. Așa că prefer să țin cont de celelalte metode creative care mă ajută mult mai mult să citesc mai des.

All in all, dacă simți că nu ai mai citit de mult și ai vrea să remediezi cumva situația asta, uită de scuza cu „nu am timp” și învață să îți prioritezezi taskurile și să te organizezi mai bine.

În plus, secretul meu e că atunci când mă înconjor de cărți, fie virtual, prin vloguri sau site-uri, fie în viața reală, când discut cu prietenii despre diferite titluri si intru în librarii, simt că în secunda următoare trebuie să pun mâna pe o carte și să n-o las din mână până nu o termin.

Apropo, tu cum reușești să citești mai des?

PS: toate fotografiile îmi aparțin.

9 gânduri despre „Cum să citești mai des

  1. Articolul tău mi-a plăcut foarte mult :* eu personal mă motivez să citesc făcând liste sau aleg o carte cu un prieten pe care să o citim și cine primul o citește…. O să încerc și sfaturile tale și îți dau de știre cum au funcționat :*

  2. Eu ma concentrez mai mult pe cum sa citesc mai bine decat mai des. Timp imi fac oricum, citesc in metrou si acasa ori de cate ori simt nevoia, dar mai important a ajuns sa mi se para cum decat cand.

  3. Asta „cu nu am timp” e, pe bune,valabila pentru multe persoane. Inainte de bebe citeam cu duiumul, acum e alta poveste…cand am si eu timp, sa zicem, adica seara, cititul nu face altceva decat sa mi inchida mai repede pleoapele :)) Dar oricum, cand prind cateva clipe de liniste, clar, citesc. Am in permanenta o carte pe noptiera…uite inca o chestie care ne ar putea ajuta sa citim mai des 😀

  4. Eu citesc de fiecare dată când trebuie să aștept pentru că am o mare problemă cu răbdarea. În practică, citesc în ratb, metrou, stații și uneori chiar și pe scările rulante, cât stau la cozile de la supermarket sau în pauzele dintre orele de la facultate, dacă n-am nimic mai bun de făcut.

Lasă un comentariu