5 cărți până la Crăciun (Challenge)

21 Nov 2016: Ideea

N-am timp! Oh, boy, oare de câte ori n-am rostit fraza asta în ultima vreme? N-am timp să mănânc, n-am timp să scot câinele în parc, n-am timp să fac aia, n-am timp să fac ailaltă.

Dar ghici ce? M-am hotărât că, de fapt, am timp pentru o grămadă de lucruri. Ba mai mult, ca să fiu sigură că pot să-mi organizez cât mai eficient orele, am decis împreună cu Irina să facem un challenge.

Pentru că amândouă plângeam în batistă că avem nuștiucâte cărți începute și neterminate [ultima oară când am calculat trecusem de 13 titluri], am zis ca până de Crăciun să dăm gata cinci titluri, apoi să le facem și recenzia.

Poate că nu pare mult, dar în condițiile în care perioada asta se anunță destul de agitată atât pe plan profesional, cât și personal, nu pot să zic decât că the struggle is real.

Încă nu știu ce cărți a ales Irina, dar la mine situația se prezintă așa:

01 | Spark Joy, Marie Kondo [Okian]

02 | Zgomotul timpului, Julian Barnes [Nemira]

03 | Cinci plimbări prin cartier, Goncalo M. Travares [ALL]

04 | Interfețe mai inteligente, Shlomo Benartzi [Publica]

05 | Mai inteligent, mai repede, mai bine, Charles Duhigg [Publica]

1

So, stay tuned! Next week revin cu primul review. Și, da, am să țin și scorul.

Între timp, citește și articolul Irinei [Coffentropy] de aici și nu uita să urmărești haștagul #5cărțipânălaCrăciun în rețelele sociale ca să vezi update-urile acestui book challenge.

 28 Nov: Recenzie „Spark Joy”

Prima dată am auzit de Marie Kondo anul acesta când viața mea profesională era un talmeș-balmeș: nu-mi plăcea neapărat ce făceam, banii nu erau ok în raport cu efortul depus, motiv pentru care aveam frecvent atacuri de panică, episoade de nesiguranță and so on.

Așa că, tot căutând răspunsuri la zecile de întrebări care nu-mi dădeau pace nici noaptea, am ajuns cumva să găsesc liniște în…ordine. Am citit mult despre esența minimalismului, recenzii de cărți, recomandările venite din partea lui Marie Kondo, dar și experiențele lui Dominique Loreau și m-am îndrăgostit de simplitate [în plus, am găsit o nouă pasiune: cultura japoneză].

Astfel, am început să reduc lucrurile la minimum și totul a fost pentru mine ca o terapie. De fapt, este în continuare terapie, pentru că nu am ajuns nici pe departe la finish, însă acum, spre deosebire de momentul în care am început să fac schimbări, sunt mult mai împăcată cu mine și știu mai clar cum vreau să arate casa, garderoba, biblioteca, viața mea, în general.

Despre carte

Ediția ilustrată „Spark joy” cred că se numără printre cele mai frumoase cărți din biblioteca personală. Este hardcover, cu un design aerisit și cu detalii simpatice- cum ar fi numele autoarei scris cu litere aurii- so classy.

Despre conținut

Cartea explică magia ordinii, diferențele din curățenie și ordine, dar indică și etapele pe care trebuie să le urmezi pentru a reuși să păstrezi în cele din urmă doar lucrurile care te fac cu adevărat fericit [sparks joy].

Metoda KonMari nu este despre debarasare, ci despre păstrare. Iar pentru a nu te simți copleșit de numărul mare de lucruri deținute, este important să începi treptat. Așa că pașii autoarei sunt următorii:

01 | hainele

02 | cărțile

03 | hârțogăraia [papers]

04| obiectele mici [komono: CDuri, electronice, medicamente, jucării]

05 | chestii sentimentale

Mmm, n-am să insist pe aceste subiecte, pentru că mă gândesc să le tratez în articole separate, pentru a povesti mai multe despre experiența mea cu fiecare etapă, așa că am să mă rezum la a spune că, în ceea ce mă privește, această carte este de un real ajutor.

Momentan încă sunt la pasul trei, dar chiar și așa, la jumătatea drumului, am învățat multe lucruri despre mine. Și-n fond, nu e asta parte din farmecul unei cărți? Să-ți dea de gândit, să te ajute, să te inspire?

PS: Spoiler aler- nu știu dacă te transformi într-un groupie când auzi de Gilmore Girls, dar îți spun că în noua mini-serie este menționată și cartea lui Marie Kondo, The Life-Changing Magic of Tidyng. So cute!

Cât despre „Spark Joy”, ghidul ilustrat, îl găsești la prietenii de la Okian.

See you next time!

2

Cartea Curajului la Gaudeamus

E așa o nebunie mare zilele astea cu Gaudeamus încât nici nu mai știu unde să-mi întorc privirea. Dar în toată zăpăceala, mi-a atras atenția lansarea Cărții Curajului.

Nu de alta, dar cărțulia asta este semnată de Adina Rosetti- una dintre autoarele care m-au impulsionat să cred în mine și mi-a înfiripat cumva dorința ca în viitor  să scriu cărți pentru copii, și ilustrată de Alexia Udriște, ale cărei artworks le stalkuiesc la greu pe Insta. Hehe, salutări și aici, Alexia! ^_^

Dar ce este atât de interesant la cartea asta?

Editată la Curtea Veche, Cartea Curajului reunește 10 povestioare cu tâlc pentru copii și are la bază situații reale, ale unor oameni obișnuiți, care au fost selectate din aplicația „Culegătorii de curaj” lansată de Piraeus Bank anul trecut.

Așadar, iată un mod atât de simpatic de a le vorbi celor mici despre curaj: cu exemple din realitate, dar cu personaje ilustrate ușor de urmărit, care au un ton naiv și jucăuș și care arată cu lucrurile mari pot fi făcute și de către cei mici.

Nu știu cum ești tu, dar eu sunt cucerită de ideea acestui proiect. Unde mai pui că întreg conceptul este o premieră pentru piața de carte din România.

Astea fiind zise, nu uita să treci mâine, 17 noiembrie, pe la Romexpo, pentru că de la ora 13:30 va începe lansarea propriu-zisă a cărții care, apropo, va fi transmisă live simultan în 15 biblioteci din țară. 

Nu veți avea ura mea (Giveaway)

În noiembrie 2015, la Bataclan, Paris, în urma atacurilor teroriste, Antoine Leiris își pierde soția, iar Melvin, în vârstă de numai 17 luni, mama.

Deși vestea a zguduit serios universul celor doi, Antoine reușește în timpul ăsta să scrie o scrisoare-manifest, apoi o carte, care au zguduit la rândul lor lumea celor care au le-au citit.

Antoine Leiris, jurnalist de profesie, povestește în aceste câteva pagini despre șocul pierderii celui mai drag om și odată cu aceasta, dezechilibrul natural care s-a instaurat în lipsa celui de-al treilea membru al familiei.

Deși scrisă cât mai curat, simplist și fără exagerări, cartea te cam izbește în moalele capului și e dificil să nu te afecteze din punct de vedere emoțional. Chiar și eu, care sunt o sceptică și am judecat în sinea mea ideea de a povesti despre ceva atât de intim unei lumi întregi, după cum am scris și aici, nu am putut să nu mă las cuprinsă de valul de durere din fiecare pagină.

Cartea poate fi găsită aici:

Nemira.ro | Elefant.ro | Libris.ro

Giveaway

Știi deja de conceptul Citesc și dau mai departe. Tu trebuie să îmi lași un comentariu la postarea de pe Facebook (aici) în care să îmi spui care e motivul pentru care îți dorești cartea de față, iar eu ți-o trimit.

Deadline: 27 noiembrie, 23:59.

 

Capsule wardrobe pentru iarnă: ce și cum

Pentru că la începutul lui 2016 am realizat că am multe prea multe lucruri, am stabilit că e cazul să încep să renunț la tot ce este în plus. Pentru mine asta a însemnat o debarasare majoră, care a inclus și haine pe care nu le mai purtasem de ani buni, nu-mi veneau sau pur și simplu nu mai erau pe stilul meu.

Astfel, tot simplificând, am ajuns să-mi dau seama cum aș vrea să arate casa și garderoba personală. Așa că am renunțat la cumpărăturile impulsive și am învățat să achiziționez doar lucrurile necesare și care, vorba lui Marie Kondo, spark joy.

Iar pentru că am început să mă idententific cu ideea de minimalism, m-am gândit să-mi construiesc o capsule wardrobe pentru fiecare anotimp. Și cum iarna e fix după colț, mi-am zis să încep fix cu hainele pentru acest sezon.

Capsule wardrobe- winter edition

Cum:

  • 01 | vizualizare
  • 02 | sortare
  • 03 | păstrare

01 | Vizualizare

Pentru ca lucrurile să se desfășoare cât mai repede, îmi adun toate hainele într-un singur loc ca să văd exact tot ce dețin. Iar aici intră și accesoriile și încălțămintea.

02 | Sortare

Aici decid ce:

through-creating-quality-content-you-build-customer-trust-1

03 | Păstrare

Odată ce am decis ce rămâne, împart hainele pe sezoane, iar pe cele de iarnă încep să le aranjez pe categorii. Adică așa:

2

1

De regulă, fiecare categorie în parte are un anumit număr de itemi vestimentari. În timp ce la Geci|Paltoane nu trec de două, la Fuste|Rochii sau Tricouri am câte patru-cinci. Și cam așa e și la Jeansi|Pantaloni sau Cămăși unde am câte trei sau patru piese.

În ceea ce privește încălțămintea, în schimb, am de făcut îmbunătățiri. Asta pentru că:

01 | nu am încălțăminte potrivită pentru iarnă

02 | ce am deja pe raft nu mi se mai potrivește, fapt pentru care am decis s-o donez

03 | îmi doresc o încălțăminte versatilă

Însă, pentru că nu vrea să trec peste crezul meu, nu am de gând să-mi cumpăr mai mult decât este necesar, pentru că, în fond, acesta este și conceptul unei capsule wardrobe.

Deci, pentru moment, mă voi limita la o singură pereche de ghete. Una care mă face să-mi tresare inima de drag mai exact, și care îndeplinește toate condițiile mele. Așa cum e aceasta de mai jos.

giphy

În plus, pentru că vreau ca achiziția mea să fie și mai smart, voi fi cu ochii pe Zorile Store pentru că Black Friday-ul începe pe 18 noiembrie și vine cu reduceri de până la 60%. Wop, wop!

Pe tine te-a tentat vreodată o astfel de abordare minimalistă a garderobei? Sau ești mai degrabă genul care nu se poate desprinde de lucrurile ei? Please let me know, mi-ar plăcea să mai povestim.